aş avea atâtea de zis, ar fi atâtea explicaţii...

dar gândul că suntem aşa de mulţi, că vorbim, respirăm şi plângem (sau îi facem pe alţii să plângă)
în acelaşi timp,

mă înfioară.

îmi vine să mă cuibăresc cumva sub lume, sub pământ, sub tot...
de 10000 de ori mai "sub cer" decât restul lumii.

dacă tot am parte doar de tăceri, să fie şi linişte!

mi-e aşa de frică de singurătate, de mine, de singurătăţile celorlalţi...

şi totuşi...
cum dracu' să fim atât de mulţi şi fiecare să aibă un set unic de amprente "cadou"?!
nu e minunat?

cum dracu' să fim atât de mulţi şi fiecare dintre noi să fie singur?
o fi minunat?

doişpe fix.

început.

a fost ora 00.00. ora zero.
(zero zero două puncte zero zero, mai exact).
ora de la care toate vieţile încep... de la zero.
ora la care s-a inventat dragostea.
ora când poţi să o iei de la capăt.
ora la care Cenuşăreselor le pică măştile.

păcat că tu nu ai venit la bal...
iar eu oricum sunt desculţă de mult

dansez strâns lipită de amintirea ta
pe zgomotul ploii de la ora 00,
ora care îmi aminteşte cu cruzime că
la baza oricărui început stă un sfârşit

fără nicio obligaţie...

iată-mă. am apărut.
dintotdeauna am preferat să fiu cea care vine, decât cea care pleacă. mi-ar fi plăcut să fii ca mine. dar nu eşti. nu, tu nu eşti deloc.

iată-mă. mă vezi? mă auzi măcar? mă simţi?

vreau să ma simţi curgându-ţi pe piele ca apa de ploaie vara. te avertizez că în mod involuntar o să încerc să-ţi intru în pori. să nu mă laşi. şterge totul cu un prosop şi hai s-o luăm de la început.
da. şterge-mă. va ploua din nou. plouă mereu.

iată-mă. zac îmbrăcată în nişte întrebări şi metafore. am renunţat la haine. ştiu că orice-aş face, orice mi-aş spune, oriunde în lume aş fugi, de fiecare dată când respir fără tine, tot goală rămân.

nu are rost să ne mai minţim cât timp amândoi ne minţim doar pe mine. mă descurc şi singură.

urăsc singurătatea. e ca o otravă. mereu am avut de ales între tine şi ea. şi mereu ai ales tu. oricum nu puteam decide care dintre cele două otrăvuri îmi face mai bine la ten.

atâţia oameni au trecut prin viaţa mea... am trecut prin viaţa atâtor oameni la rândul meu. oare ce-a rămas din mine în ei? oare port pe chip şi măştile lor?

nu mai ştiu cine sunt. nu ştiu ce vreau. nu ştiu ce pot. nu ştiu cât mai pot.

plouă. fulgeră. tună. e frumos. deprimant e că stau în faţa unui monitor în loc să fiu goală acum în braţele cuiva pe iarba udă. e plăcut să râzi în ploaie. e plăcut să iubeşti.

am dat un search pe google cu "ce vrea oana?" încercând să elucidez misterul printr-o metodă contemporană şi mai mult decât potrivită bălţii de superficialitate în care ne scăldăm. rezultatele mă sperie. sau nu. poate faptul că nu mă sperie suficient de tare mă sperie şi mai tare.

1. Oana - Vreau să beau de bucurie.
2. Oana vrea să rămână însărcinată anul acesta.
3. Oana - Numai tu ştii exact ce vreau.
4. Oana vrea să treacă neobservată
5. Oana vrea să facă înconjurul lumii.
6. Oana vrea să se mărite în 2010.
7. Oana vrea să strălucească.
8. Oana vrea să se răzbune.
9. Oana nu vrea să fie un produs de consum pentru o vară.
10. Oana mai vrea un copil.

nu a fost nevoie să îmi fac urnă cu numerele, să trag la sorţi. am decis. vreau o cană de pepsi twist lemon (adică să beau de bucurie?!) şi deasemenea vreau să fiu la locul potrivit în momentul potrivit. cred că asta contează cel mai mult în viaţă.

de exemplu, oamenii simt nevoia să spună "te iubesc" uneori. când unul dintre cei 6,5 miliarde de oameni simte nevoia asta, mi-aş dori să fiu eu cea care stă în faţa lui. nu a fiecăruia dintre ei. a unuia. până şi-a lui "virgulă cinci" ăla...

astăzi sunt definiţia singurătăţii şi nu am de gând să îmi cer scuze pentru asta.
astăzi vreau... măcar să pot să mai vreau, să vreau să vreau. şi cum zilnic doar azi-ul contează...

azi nimic nu contează.